Til, un iepuraș aproape celebru, își găsește sfârșitul într-un mod brutal și neașteptat: Un cameraman a călcat din greșeală pe el

Til, un iepuraș aproape celebru, își găsește sfârșitul într-un mod brutal și neașteptat: Un cameraman a călcat din greșeală pe el

Un pui de iepure care s-a născut fără urechi și era pe cale să devină noul animal vedetă al Germaniei și-a încheiat rapid cariera, după ce un cameraman a călcat din greșeală peste el și l-a ucis instantaneu.

Til, iepurașul cu bizarul defect genetic, avea doar 17 zile în acel moment și a fost vedeta ziarelor germane săptămâna trecută. În aceeași zi fatidică pentru el, era programată o conferință de presă la o grădină zoologică din Saxonia, în cadrul căreia ar fi trebuit să fie prezentat lumii.

Cameramanul a declarat pentru ziarul Bild că nu l-a văzut pe Til, care se îngropase în fân, și a făcut un pas în spate, care i-a fost fatal iepurelui.

Nu a suferit, ”a fost o lovitură directă”, a declarat Uwe Dempewolf, directorul grădinii zoologice, pentru revista Spiegel.

Germania a găzduit mai multe animale celebre în întreaga lume în ultimii ani, printre care se numără ursul polar Knut și caracatița-vizionară Paul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:25 - Victor Ponta redevine doctor: Curtea Supremă a anulat Ordinul Ministerului Educației prin care i s-a retras titlul. Decizia e definitivă
17:15 - Irinel Columbeanu s-a atașat de o colegă de la azil. Ion Cassian a dezvăluit cine este: „E vecina lui, fostă profesoară!”
17:10 - Ce a pățit o femeie într-un aeroport din Turcia. A rămas sechestrată: „Unii dintre gardieni m-au îngrozit!”
17:04 - De 25 de ani, revista Biz scrie istorie în presă și evenimentele de business
16:59 - Județul din România unde poți cumpăra în această lună o casă cu doar 4.000 de euro. Ce include proprietatea și unde se află mai exact
16:50 - Ligia Deca: Am dublat bugetul programului „Primul student în familie”. Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)
16:40 - Geoană sare în apărarea nevăzătorilor: Guvernanții nu fac destul ca nevăzătorii să aibă o „viață demnă”
16:30 - Accesorii sanitare de baie care revoluționează designul și funcționalitatea
16:29 - Silvia Dinică (USR) îl contrazice pe managerul firmei de catering, după ce peste 100 de elevi s-au intoxicat cu ”Masa caldă” de la școală: „Nu cred că cineva poate să contamineze toate acele porții, ca să-i facă cuiva rău” (VIDEO)