Șeful ANSVSA: Există 781 de focare de pestă porcină africană. Peste 123.000 de porci au fost UCIȘI până acum (FOTO)

Șeful ANSVSA: Există 781 de focare de pestă porcină africană. Peste 123.000 de porci au fost UCIȘI până acum (FOTO)

Geronimo Brănescu, șeful ANSVSA, a declarat că de laconfirmarea primului focar de pestă porcină până în prezent au fost uciși 123.411 porci. Există 781 de focare, în 10 județe. 165 de localități sunt afectate.

Au fost finalizate dosare de evaluare în vederea despăgubirii pentru 1890 de exploatații, cu o valoare de peste 6 milioane de lei. Dintre ele, au fost plătite 84 de dosare, în valoare de 222.060 lei. Se află în curs de finalizare evaluarea a încă 681 de dosare, a mai precizat șeful ANSVSA.

”Din păcate, România și Europa se confruntă cu cea mai gravă boală a animalelor de după al Doilea Război Mondial”, a mai precizat Brănescu.

Pe data de 31 iulie 2017 au fost confirmate primele focare de PPF, dar încă din 2013 se iau măsuri de prevenire, a declarat șeful ANSVSA. De exemplu, a afirmat acesta, în 2013 a avut loc un exercițiu de simulare, la Bistrița, la care au participat mai mulți specialiști. În perioada 2016 – 2018 au avut loc peste 530 de acțiuni de informare, de formare, de instruire a tuturor instituțiilor, a mai precizat Brănescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`