Călin Popescu Tăriceanu, atac dur la adresa lui George Maior: Face deservicii grave României

Călin Popescu Tăriceanu, atac dur la adresa lui George Maior: Face deservicii grave României

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat marţi o serie de acuzaţii dure la adresa fostului director al SRI şi actual ambasador al României în Statele Unite, George Maior.

Liderul ALDE s-a arătat nemulţumit de răspunsul dat de George Maior după scrisoarea trimisă autorităţilor române de către avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, în care acesta vorbeşte despre afectarea statului de drept din România de către excesele DNA şi protocoalele secrete.

”George Maior face de mult deservicii țării sale. A făcut deservicii și în calitate de președinte al SRI. Nu înțeleg de ce pentru ceea ce a făcut la SRI a trebuit să fie recompensat cu funcția de ambasador la Washington. Sigur că George Maior ar trebui schimbat din funcție, dar, din păcate, această decizie nu aparține ministrului de Externe.

Cu asemenea ambasadori, România va continua să aibă eticheta de ”corupție generalizată”, pentru că așa au decis domnul Maior, Coldea și alții”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`