Papa, ținta unui complot ultraconservator? „Dușmanii lui Francisc au declarat războiul”

Papa, ținta unui complot ultraconservator? Dușmanii lui Francisc au declarat războiul
Foto: New York Post

Mai mulți specialiști susțin că Papa Francisc a devenit ținta unui nou complot al ultraconservatorilor. Totul, după ce un fost ambasador al Vaticanului l-a acuzat pe Suveranul Pontif că a acoperit un cardinal american suspectat de abuzuri sexuale, notează AFP.

În Italia, site-ul specializat Il Sismografo susține că „operațiunea a fost montată” de fostul ambasador al Vaticanului la Washington, Carlo Maria Vigano, „un personaj obscur, mincinos, ambițios și intrigant”.

„Nicio greșeală: acesta este un atac coordonat care îl vizează pe Papa Francisc”, arată un editorial publicat pe site-ul National Catholic Reporter, o publicație americană.

„Un puci este în curs și dacă episcopii americani nu îl apără în bloc pe Sfântul părinte în următoarele 24 de ore alunecăm spre o schismă în Statele Unite. Dușmanii lui Francisc au declarat războiul”, susține editorialistul Michael Sean Winters.

La rândul său, Nicolas Seneze, vaticanist al cotidianului francez La Croix, scrie că dorința unora de a-l ataca pe Papă este chiar evidentă

„S-a trecut la un stadiu superior: oamenii care cred că Francisc este periculos pentru Biserică nu mai au limite”, a remarcat Seneze.

Carlo Maria Vigano i-a cerut demisia Papei Francisc pentru că a ignorat semnalările legate de acțiunile cardinalului american Theodore McCarrick, prezentat drept un prădător sexual. Papa l-a demis pe McCarrick în iulie, în urma unei anchete privind acuzațiile de abuzuri comise în urmă cu mai multe decenii asupra unui adolescent de 16 ani.

Vigano a avut o funcție extrem de importantă în Vatican, din care a descoperit și denunțat corupția din această administrație.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”