Americanii vor să echipeze cu drone pentru culegerea de informații baza militară de la Câmpia Turzii

Americanii vor să echipeze cu drone pentru culegerea de informații baza militară de la Câmpia Turzii

Forţele aeriene ale Statelor Unite iau în considerare să doteze baza militară de la Câmpia Turzii cu drone MQ-9 Reapers pentru sprijinirea operaţiunilor de culegere de informaţii din Europa de Est şi zona Mării Negre, scrie publicaţia Defence News, citată de economica.net.

De altfel, hangarul de la Baza Aeriană 71 a fost investiţie importantă a americanilor. Acesta a fost ridicat de către US Air Force între octombrie 2017 şi mai 2018.

Aceste informaţii nu au fost confirmate însă şi de către forteţele aeriene americane.

„Ca politică, nu facem speculaţii cu privire la dezvoltări potenţiale sau viitoare mişcări de unităţi de aviaţie. Forţele aeriene ale SUA în Europa desfăşoară în mod curent mişcări de aparate de zbor pe teritoriul Europei pentru familiarizare cu terenul, pentru antrenament şi susţinerea obiectivelor de comandă”, a declarat căpitanul Nathan Czuba, manager de program pentru Iniţiativa de Descurajare Europeană, într-un comunicat.

Acest tip de drone au început să fie operate de către americani şi la baza Miroslawiec din Polonia. Americanii au făcut publice puţine informaţii despre acest tip de drone, fiind ştiut doar faptul că nu sunt dotate cu armament şi sunt utilizate doar pentru culegere de informaţii, supraveghere şi recunoaştere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină