Prefectul de Bucureşti contrazice afirmaţiile jandarmilor: Am semnat ordinul de evacuare a pieţii după 12 noaptea (VIDEO)

Prefectul de Bucureşti contrazice afirmaţiile jandarmilor: Am semnat ordinul de evacuare a pieţii după 12 noaptea (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Calin

Prefectul de Bucureşti, Speranţa Cliseriu, s-a prezentat marţi în faţa Comisiei de Apărare din Parlament unde urmează să dea noi amănunte privind intervenţia autorităţilor de la mitingul diasporei din 10 august.

Cu această ocazie Speranţa Cliseriu a contrazis afirmaţiile iniţiale ale jandarmilor privind momentul în care a fost semnat ordinul de evacuare a Pieţii Victoriei.

Aceasta a afirmat că a semnat după 12 noaptea. În primă apariţie de după violenţele din 10 august, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru, a afirmat că ordinul a fost semnat la 23:11, pentru ca apoi Laurenţiu Cazan, coordonatorul operaţiunii jandarmilor, să spună că a venit de la ora 20.

„Cred că era după 12 noaptea”, a răspuns prefectul la întrebările presei.

„Nu este relevantă ora, jandarmii puteau acţiona şi fără ordin”, a mai precizat aceasta.

Tot luni, mai este audiat în Comisia de Apărare şi Laurenţiu Cazan, coordonatorul operaţiunilor din timpul protestului din 10 august.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`