Peste 400 de zboruri au avut întârzieri ori au fost anulate, sâmbătă dimineaţă, pe aeroportul din Beijing, din cauza ceţii dense.
Conducerea aeroportului a anunţat că peste 250 de curse au fost anulate, 15 dintre ele fiind internaţionale, în timp ce alte 180 de zboruri au avut întârzieri de câteva zeci de minute.
Cauza oficială este ceaţa, însă calitatea aerului are de suferit şi din cauza poluării din marile oraşe ale Chinei.
Aeroportul din Beijing este al doilea cel mai frecventat din lume, astfel că reducerea vizibilităţii la sub 200 de metri a dat peste cap traficul aerian. Zborurile şi-au reluat programul normal după câteva ore.
China, a doua economie de pe planetă, îşi vede mediul înconjurător ameninţat de activitatea numeroaselor sale industrii poluante şi lipsa legislaţiei de protecţie a ecosistemelor.