Paul Bălan, unul dintre cei mai vechi şi mai înflăcăraţi suporteri ai clubului Dinamo Bucureşti, a încetat din viaţă joi la vârsta de 61 de ani.
Acesta era cunoscut în rândul suporterilor dinamovişti, cât şi a conducerii clubului, pentru faptul că nu lipsea de la niciun meci, indiferent dacă era vorba de fotbal, handbal, baschet sau volei.
„Astăzi, 23 august, ne-am despărțit de unul dintre cei mai fideli suporteri ai clubului Dinamo: Paul Bălan s-a stins din viață la numai 61 de ani (născut pe 14.10.1956).
În ultimii ani, n-a lipsit la niciun meci al echipelor noastre, indiferent că a fost vorba de handbal, fotbal, baschet sau volei. Inima lui a bătut numai pentru Dinamo!
Dumnezeu să-l aibă în pază!”, a fost mesajul transmis pe pagina oficială de Facebook a clubului Dinamo.