Scandal imens la CSA Steaua. Florin Talpan, juristul clubului, a fost agresat într-una dintre ședințele clubului chiar de către un alt angajat, Ducu Petre, antrenorul de floretă al roş-albaştrilor.
Totul ar fi pornit de la faptul că Talpan a refuzat să semneze o solicitare a Marianei Bitang, care dorea ca prin intermediul unei firme să poată folosi marca Steaua.
Incidentul s-ar fi petrecut sub ochii comandantului clubului, Cristian Petrea, care a privit impasibil întreaga scenă şi chiar a încercat să-l convingă pe jurist să-şi dea acordul pentru actul respectiv.
„Vă confirm faptul că am fost agresat în data de 21 mai 2018 chiar de ziua mea ce către lt. Col Ducu Petre care a sărit la mine la bătaie, bruscându-mă, luându-mă de piept şi rupându-mi cămaşa, pentru motivul că nu avizasem favorabil o solicitare primită de la Mariana Bitang, solicitare neconformă prevederilor legale”, a declarat, pentru ProSport, Florin Talpan.
„În loc să se dispună măsurile disciplinare care se impuneau împotriva lt. col. Ducu Petre, col. Cristian Petrea şi Secretarul General Codrin Munteanu i-au luat apărarea locotonentului col. Ducu Petre, aceştia ameninţându-mă tot pe mine”, susţine juristul.
Talpan a depus plângere împotriva agresorului şi i-a chemat ca martori pe toţi cei prezenţi la şedinţa respectivă.
„Pe această cale le transmit celor avizaţi că nu mă pot obliga şi că nu voi semna niciodată acte care sunt contrare legislaţiei şi nici acte care sunt contrare intereselor statului”, a mai afirmat Florin Talpan.
Juristul cere daune morale de aproximativ 333.000 de euro.