Momente teribile pentru protestatarul rănit de o grenadă la protest: A contractat o infecţie în spital (FOTO)

Momente teribile pentru protestatarul rănit de o grenadă la protest: A contractat o infecţie în spital (FOTO)

Doru Oprea, protestatarul care a fost grav rănit la picior după explozia unei grenade cu gaze în timpul violenţelor la mitingul diasporei din 10 august, trece prin momente dificile. Acesta a aflat că în timpul în care a stat internat pentru a îi fi îndepărtat capacul grenadei ce i-a pătruns în coapsă a contractat o bacterie periculoasă.

„Sambata am fost externat de la Municipal si am plecat la Timisoara. În noaptea de sâmbătă spre duminică am început să fac febră, frisoane tot ce trebuie. Duminică am fost la Spitalul V Babeș din Timișoara cu probe pentru analize dar mi s-a spus ca nu e nimeni și să revin dimineață. Azi dimineață am dus probe la Synevo si acum am luat rezultatele: clostridium. Cică e o bacterie cu care trebuie să mă lupt acum”, a scris Doru Oprea, pe Facebook.

Doru Oprea a fost rănit vineri seară în timpul intervenţiei în forţă a jandarmilor împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei.

„Asta au scos din mine la spitalul universitar după operația de azi noapte. Capacul unei grenade. Eram in fata cu prietenul meu Dragos Preda cand fara avertisment au inceput sa traga cu apă si grenade în noi. Am fugit dar am simtit ceva in picior si daca nu era el sa ma ajute nu stiu cum ajungeam la salvare. A fost haos.”, povestea atunci bărbatul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`