Cristiano Ronaldo devine obiectiv pentru forţele speciale antitero! Acestea vor asigura securitatea la meciul de debut al starului lusitan în Serie A, în care formaţia sa Juventus Torino va întâlni, în deplasare, echipa Chievo Verona.
„Forţe speciale antitero vor fi dislocate sâmbătă la meciul Chievo – Juventus, un eveniment cu importanţă globală”, a declarat, miercuri, viceprefectul oraşului Verona, Angelo Sidoti, potrivit Agerpres.
La meciul de sâmbătă din Verona sunt aşteptaţi să asiste fani din întreaga lume ai fotbalistului portughez, dar şi câteva sute de ziarişti, iar riscul unui atentat terorist este destul de ridicat.
Totodată, organizatorii estimează că în tribune se vor afla peste 30.000 de spectatori.
Viceprefectul din Verona a adăugat că asemenea măsuri de securitate nu au fost luate niciodată în oraşul Verona.
Cristiano Ronaldo (33 ani) a plecat în această vară de Real Madrid, după nouă sezoane petrecute pe Santiago Bernabeu, şi a fost transferat de campioana Italiei pentru 112 milioane de euro.