Vlad Huțanu, un tânăr de 24 de ani din Iași a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, după ce a făcut o mica avere din vânzarea substanțelor interzise în cluburile din oraș.
Inculpatul oferea canabis, ecstasy şi MDMA gratis tinerilor pentru a crea dependent, potrivit libertatea.ro.
Printre clienții tânărului, poreclit Tic Tac, se regăseau și minori.
De asemenea, autoritățile au precizat că Huțanu era sprijinit chiar de barmani pentru a oferi drogurile gratuit.
„Conştientizând obţinerea facilă a unor beneficii materiale ilicite, iniţial inculpatul a început să ofere, cu titlu gratuit, spre consum droguri de risc sau de mare risc, persoanelor din anturajul său în scopul formării unei clientele proprii căreia ulterior să-i comercializeze droguri de risc şi droguri de mare risc contra cost. Tranzacţiile cu droguri aveau loc fie în interiorul clubului, în general la toaleta acelui club, pentru a nu fi sesizate, fie în împrejurimile clubului, din aceleaşi considerente, au mai precizat procurorii”, , se arată în motivarea Tribunalului.