Ministerul Finanţelor Publice a renunţat la amnistia fiscală.
Anunţul a fost făcut marţi seară chiar de ministrul de resort, Eugen Teodorovici, care a precizat că în luna august se lucrează la o propunere privind facilități pentru companiile și persoanele fizice care plătesc mai devreme.
”Nu mai avem în intenție ștergerea principalului”, a spus, într-o emisiune televizată, Teodorovici.
”Lucrăm în august la o astfel de propunere (privind acordarea de facilităţi, n.r.). Vor fi vizate și companiile de stat sau private cu datorii la stat și companii fără datorii la stat, vor avea o facilitate, dar și persoanele fizice, dar nu o amnistie. Va fi un stimul ca oamenii să plătească în acest an”, a detaliat ministrul, potrivit hotnews.ro.
Eugen Teodorovici a precizat că se lucrează la o modificare a legii Insolvenței.
”Cadrul legal pe insolvență trebuie schimbat radical. În primul rând nu ar trebui să mai permită ca o firmă în insolvență să aibă relații comerciale cu o firmă din grup. E clar că tu pe acea firmă o ridici, iar eu, statul, sunt pagubit. Altă problemă, să nu mai fie dat un termen lung. Trebuie să fie un singur termen, dacă l-ai încălcat faliment să scrie pe firmă. Aceste lucruri nu sunt legale și morale și se vor schimba cu modficarea acestei legi”, a susţinut şeful de la Finanţe.