Premierul Ungureanu, la Bruxelles: MCV, o prioritate de guvernare, motorul principal al reformei în sistemul juridic

Premierul Ungureanu, la Bruxelles: MCV, o prioritate de guvernare, motorul principal al reformei în sistemul juridic
Foto: gov.ro

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă de la Bruxelles, că Executivul de la Bucureşti consideră Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) o prioritate de guvernare şi motorul principal al reformei în sistemul juridic şi şi-a exprimat speranţa ca raportul din vară pe justiţie al Comisiei Europene „să fie eminamente pozitiv”. Premierul a făcut aceste declaraţii la finalul discuțiilor purtate cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și președintele Comsiei Europene, Jose Manuel Barroso.

„Nu legăm în nici un fel, în optica noastră – şi credem că gândim bine, din punct de vedere tehnic, dar şi juridic – intrarea României în spaţiul Schengen de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Ştim foarte bine, de fapt, ce avem de făcut în coordonatele MCV-ului, pentru că îl considerăm – este optică naţională, dar în acelaşi timp o prioritate de guvernare – ca fiind motorul principal al reformei în sistemul juridic şi dorim ca raportul din vară să fie unul eminamente pozitiv. Este şi un angajament, este şi o chestiune de guvernanţă consistentă şi adaptată intereselor noastre naţionale.”, a declarat premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Şeful Executivului de la Bucureşti a precizat totodată că au mai existat discuții despre unele țări europene care adoptă politici xenofobe și poziții antidemocratice, care duc la atitudini antieuropene și defăimătoare.

Prim-ministrul a precizat că Herman Van Rompuy a acceptat să facă o vizită oficială în România, unde ar urma să vorbească în fața întregului Parlament despre această problemă.

„Există o preocopare privind modul în care politicile europene pot fi puse sub semnul întrebării la nivelul executivelor şi parlamentelor naţionale de expresia politică a xenofobiei, a parohialismului politic, de atitudini antidemocratice, într-un cuvânt de atitudini antieuropene. Şi preşedintele Consiliului, şi eu considerăm că este nevoie de o dezbatere care, tehnic, poate fi legată de lucrările unui Consiliu European, antrenând factori politici de înaltă decizie, asupra valorii ideii europene şi a modului în care ne raportăm la aceasta”, a spus Ungureanu.

Ungureanu: Aderarea la Schengen, o prioritate

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_16905').select();" id="embed_text_16905" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:43 - Un tânăr a fost prins cu rucsacul plin cu droguri, lângă Orăşelul Copiilor din Oradea: „Ecstasy, ketamină, mefedronă, canabis”
17:30 - Temeri la BNR în contextul alegerilor. Investitorii încep să plece din România, iar problema „s-ar putea accentua” după alegerile parlamentare
17:26 - Încă un bebeluș a murit la spital, în Cluj. Cadrele medicale nu își explică ce s-a întâmplat
17:19 - Ștefan Mandachi, unul dintre cei mai cunoscuți suținători ai lui Călin Georgescu, regretă că l-a promovat și votat pe Călin Georgescu: „Recunosc, am greșit”
17:18 - Băsescu, despre programul prezidenţial al lui Georgescu: “El știind că este un fake, neaplicabil pentru o țară a UE sau NATO, a preferat să-l țină ascuns și să-i păcălească pe țărani” (VIDEO)
17:13 - Călin Georgescu: Nu am spus niciodată că vreau să scot România din NATO și UE, ci că vreau să negociez și să pun interesul național pe primul loc / Declarația amiralului Rob Bauer, o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre (VIDEO)
17:12 - Traian Băsescu: „Nu cred în promisiunea lui Bolojan” / „Dacă nu te dezici nici în ceasul al doisprezecelea de PSD cum să te cred eu că ai fi partid de dreapta” (VIDEO)
17:04 - Newsweek: Cum verifici dacă pensia îți va crește sau nu la indexare? Care pensionar va lua 13.000 lei în plus?
16:56 - Italia și România sunt împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
16:49 - Traian Băsescu: Elena Lasconi a fost singurul politician de la vârful partidelor care n-a fost măturat de electorat duminică / Călin Georgescu mi-a fost propus premier în 2010 și l-am refuzat (VIDEO)