Interlopul Bebe Carabină a ajuns de la Poliţie la spital, unde este internat şi la această oră. El a fost reţinut după ce a rănit un poliţist care îl urmărea.
Incidentul s-a petrecut în Cartierul Apărătorii Patriei din Capitală. Bebe Carabină era urmărit de un echipaj de poliţie de la Secţia 11, după ce pe numele lui fusese depusă o plângere pentru comiterea unor infracţiuni cu violenţă. Poliţiştii l-au somat pe interlop şi au tras trei focuri de armă în plan vertical. Acesta nu s-a oprit, ba chiar s-a întors la un moment dat şi a tras asupra poliţiştilor, rănindu-l pe unul dintre oamenii legii în zona capului.
Poliţiştii au făcut şi ei uz de arma din dotare, după care l-au imobilizat pe suspect.
Poliţistul rănit a fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni, cu o rană superficială la cap.
Atacatorul, suspectat de viol, lipsire de libertate şi conducere fără permis, a fost reţinut de poliţişti şi dus la Secţia 11 pentru audieri. Numai că acolo… surpriză. Lui Bebe Carabina i s-a făcut rău. Poliţiştii l-au transportat la Spitalul Floreasca.
„Pacientul este echilibrat hemodinamic şi respirator, e conştient şi în acest moment este în investigaţii”, a declarat medicul Raluca Moldoveanu.
Bebe Carabină nu este la prima ispravă de acest gen. El a mai fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a deschis focul, în octombrie 1999, asupra unor poliţişti.