Parlamentul European: Șahul va fi introdus în sistemele de învățământ ale statelor membre UE

Parlamentul European: Șahul va fi introdus în sistemele de învățământ ale statelor membre UE
Foto: evz.ro

Parlamentul European a aprobat Declarația Scrisă 50/2011 cu privire la introducerea șahului în sistemul de învățământ în Uniunea Europeană, relatează Evenimentul Zilei.

Această propunere legislativă a fost susținută și de trei europarlamentari români, respectiv Monica Macovei, George Becali și Rareș Niculescu.

Propunerea ”invită Comisia şi statele membre să încurajeze introducerea programului ‘Şahul în instituţiile de învăţământ’ în sistemele educaţionale din statele membre”. Ţările care fac parte din comunitatea europeană vor trebui să acorde atenţia cuvenită acestui program în cadrul proiectelor privind sportul, şi să asigure finanţarea suficientă a acestuia începând din 2012. Totodată, Comisia Europeană este invitată să ia în considerare rezultatele studiilor disponibile, referitoare la efectele acestui program asupra dezvoltării copiilor.

Șahul, jocul minții, poate ameliora concentrarea, răbdarea și persistența copiiilor de orice vârstă și poate dezvolta în ei simțul creativității și al intuiției. De asemenea, se consideră că jocul poate dezvolta în tineri abilități analitice și decizionale și fair-play-ul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`