Steven Seagal, mediator între Putin și Trump: Actorul american a fost angajat la Ministerul rus de Externe (VIDEO)

Steven Seagal, mediator între Putin și Trump: Actorul american a fost angajat la Ministerul rus de Externe (VIDEO)

Din filmele de acțiune, în politica. Celebrul actor Steven Seagal a fost angajat la ministerul rus de Externe. Vladimir Putin i-a dat o sarcină importantă: aceea de a menține și dezvolta relațiile ruso-americane, informează B1 TV.

Dacă în filme, forţa era atuul său, în relaţiile ruso-americane Steven Seagal va trebui să-şi folosească diplomaţia şi puterea de convingere.

Guvernul de la Moscova a anunțat public că celebrul actor va face parte din Ministerul rus de Externe. Rolul starului de la Hollywood va fi acela de a menține și dezvolta în continuare relațiile ruso-americane în domeniul umanitar, inclusiv a interacțiunii în domeniul culturii, artei și schimburilor publice și de tineret. Potrivit guvernului rus, în cazul lui Seagal ar fi vorba despre „o poziție socio-politică, care nu implică compensații economice”. Ministerul rus de Externe a asemănat noul rol al lui Steven Seagal cu acela de ambasador ONU al bunăvoinţei.

Președintele rus Vladimir Putin i-a dat pașaportul rus actorului Steven Seagal în noiembrie 2016. Cu această ocazie, liderul de la Kremlin și-a exprimat dorința ca acest gest să reflecte îmbunătăţirea relațiilor dintre Moscova și Washington. În ciuda acestui fapt, relaţiile ruso-americane s-au înrăutăţit, mai ales după ce agenţiile de informaţii americane au acuzat Moscova de ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane, alegații infirmate de Rusia. Cele două state sunt în dispută şi pe teme precum Siria şi Ucraina.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`