Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a reuşit să comită marţi seară o gafă cu potenţial extrem de dăunător pentru securitatea şi relaţiile externe ale României. După ce ani la rând Statele Unite au respins protestele ruşilor împotriva scutului de la Deveselu afirmând că acesta are doar un rol defensiv, Mihai Fifor a afirmat că la baza de la Deveselu sunt „rachete balistice”, care nu ar putea să-l „încânte” vreodată pe Vladimir Putin.
Evident, această afirmaţie a fost imediat bine primită de către partea rusească care o vede drept o confirmare a atacurile pe care le-au îndreptat ani la rând împotriva NATO şi a scutului de la Deveselu.
„Declarația lui Fifor este încă o dovadă că scutul american din Deveselu reprezintă o ameninţare directă şi imediată la adresa securităţii naţionale Federației Ruse. Mulțumesc, domnule Fifor pentru adevărul spontan”, a scris Pavel Alekseenko, secretar pe pagina sa de Facebook.
De altfel, ministrul Apărării a revenit miercuri asupra afirmaţiilor făcute în seara precedentă, precizând că „niciodată nu aș putea afirma că la baza de la Deveselu se află rachete balistice” și că afirmația sa de la Antena 3 a fost „o greșeală de înțelegere, de interpretare”.
„A fost în cel mai rău caz o eroare de interpretare”, a declarat el, într-o intervenție telefonică la Digi 24.
„Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea fi vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu, populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de Statele Unite în parteneriatul strategic să asigurăm permanenţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”, a fost declaraţia făcută, marţi seară, de Mihai Fifor.