Cristian Lungu (PMP): Tăvălugul inflaționist al guvernării PSD scumpește casele românilor

Cristian Lungu (PMP): Tăvălugul inflaționist al guvernării PSD scumpește casele românilor

PMP condamnă programul economic de guvernare al PSD prin vocea senatorul Cristian Lungu, care a atras atenția încă din decembrie 2016 că respectivul program, odată pus în aplicare, va percuta economic în primul rând din punct de vedere inflaționist. Ultimele cifre ale INS arată ca inflația în luna iunie s-a situat în Romania la 5,4%.

“Care este cel mai pregnant sector ale economiei unde tăvălugul inflaționist se poate observa? Cu siguranță în scumpirea locuințelor care în trimestrul I din 2018, comparativ cu același trimestru al anului precedent, s-au scumpit în România cu 6,6%, peste media UE de 4,7%. Cel mai mare ritm de creștere în prima jumătate a acestui an a fost consemnat în Brașov in timp ce în București, apartamente s-au majorat în iunie cu 0,4%”, afirmă senatorul PMP, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit parlamentarului, apartamentele din Cluj-Napoca rămân, însă, cele mai scumpe din țară, cu o valoare medie de 1.522 euro/mp, la finalul lui iunie, în timp ce în Constanța și în Timișoara valoarea prezentă fiind cu 5,6% și respectiv 4,3% mai ridicată decât valoarea înregistrată acum șase luni.

Senatorul Cristian Lungu crede că efectele tăvălugului inflaționist vor avea ramificări mult mai complexe decât creșterea prețului la imobiliare.

„Deși BNR decide ce face cu dobânda de politică monetară, odată pornit acest tăvălug al inflației, diferența dintre dobânzi și inflație trebuie micșorată, iar BNR este obligată să crească dobânda de politica monetară. Astfel, inflația cauzată de programul PSD duce inevitabil la creșterea dobânzilor, iar creșterea dobânzilor va duce la o încetinire a creditării, care poate duce, la rândul ei, la o încetinire economică și care poate sfârși într-o recesiune”, spune parlamentarul PMP.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:09 - Euro s-a depreciat în fața dolarului în timp ce Trump și-a declarat victoria în alegerile din SUA. Cum afectează rezultatele alegerilor din SUA zona UE
11:06 - George Simion: Donald Trump a câștigat. E o victorie a patrioților în fața globaliștilor. Mă aștept ca ideologia neomarxistă să se oprească și să fim lăsați în pace (VIDEO)
11:02 - Președintele Ucrainei, primul mesaj după victoria lui Donald Trump. Ce spune despre „abordarea «pace prin forță»” a republicanului
10:51 - Dolarul american a crescut cu 1,7%, Bitcoin a atins un record de 75.060 de dolari, euro s-a depreciat, după ce Trump și-a anunțat victoria în alegerile prezidențiale din SUA
10:46 - Ciolacu: Felicitări președintelui Trump pentru această victorie istorică! Sunt convins că vom lucra împreună pentru a duce la un nou nivel Parteneriatul nostru Strategic
10:41 - Klaus Iohannis îl felicită pe Donald Trump: „România este un Aliat Strategic puternic și devotat al SUA”
10:36 - Gl.(r) Gabriel Oprea salută victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale americane: „Ne exprimăm speranța în întărirea parteneriatului strategic SUA – România”
10:35 - Guvernul lui Netanyahu, despre victoria lui Donald Trump: „Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Trump”. Cum au reacționat Lukașenko, Farage și alți lideri de dreapta ai lumii
10:31 - Viktor Orban sărbătorește victoria lui Donald Trump. „În drum spre o frumoasă victorie”
10:21 - Macron se arată gata să colaboreze cu Donald Trump „pentru mai multă pace și prosperitate”