Macron, în faţa unui scandal care ar putea să îi compromită definitiv preşedinţia: „Se comportă ca un copil, nu ca un om de stat”

Macron, în faţa unui scandal care ar putea să îi compromită definitiv preşedinţia: Se comportă ca un copil, nu ca un om de stat

A venit la putere fiind văzut drept marea speranţă a politicii europene care va reforma Uniunea Europeană, dar este aproape să fie dărămât de un scandal ce părea banal la început dar riscă să capete proporţii care să îi compromită întreagă preşedinţie.

Totul a pornit după ce una din gărzile sale de corp, Alexandre Benalla, a fost surpris lovind mai multe persoane în timpul protestelor de pe 1 mai. În ciuda faptului că misiunea acestuia era de a observa acţiunea poliţiei, Benalla era dotat cu un vizor şi o cască a poliţiei.

La câteva zile dupa incident, Benalla a fost suspendat din poziţie, dar nu a fost demis decât după ce a fost indentificat de ziarul Le Monde, iar reacţia preşedintelui Macron în tot acest scandal i-a adus critici extrem de importante.

„Macron se comportă ca un copil, nu ca un om de stat”, le-a spus Thomas Guenole, analist politic la Sciences Po, celor de la CNBC. „Imaginea de lider puternic, creată de Macron, a fost avariată de refuzul acestuia de a confrunta presa şi rivalii cu privire la acest subiect”, a completat acesta.

Analistul a mers şi mai departe şi a comparat scandalul din Franţa cu Watergate din Statele Unite din anii ’70 care a dus la demisia preşedintelui Richard Nixon, afirmând că nu scandalul este problema ci felul în care a reacţionat Macron pus într-o situaţie ingrată.

Acest scandal nu este primul incident care pune la îndoială abilităţile de lider ale preşedintelui. Alte astfel de evenimente au fost construirea unei piscine la reşedinţa prezidenţială de pe malul Mării Mediteraneene, mustrarea publică a unui adolescent care i s-a adresat printr-o poreclă şi prelegerea pe care a ţinut-o unui muncitor despre importanţa muncii din greu.

Sondajele arată că opinia publică nu e de partea lui Macron, acuzat că nu înţelege problemele populaţiei, scandalurile din ultima aducând un nou val de critici preşedintelui francez.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”