USR: PSD vrea la șefia DNA un specialist în gospodărie și atelier… sau pe una ca Dăncilă

USR: PSD vrea la șefia DNA un specialist în gospodărie și atelier... sau pe una ca Dăncilă

Decizia lui Tudorel Toader de a-i respinge pe toți cei patru candidați pentru șefia DNA confirmă faptul că este destul de dificil pentru coaliția PSD-ALDE să găsească un om ”neconflictual” precum Viorica Dăncilă pentru această funcție, a declarat Dan Barna, președintele USR.

”Anunțul ministrului Justiției confirmă faptul că este destul de greu pentru actuala majoritate să găsească un profil de competența doamnei Dăncilă care să fie, de asemenea, plasat și în fruntea DNA, pentru că orice persoană care are o carieră consistentă și o competență anterior dovedită nu îndeplinește criteriile dlui Toader și ale majorității condusă de dnii Dragnea și Tăriceanu. Din această perspectivă, într-adevăr, niciunul din cei patru nu corespundea, pentru că fiecare este profesionist”, a declarat Dan Barna, pentru Mediafax.

În opinia sa, Toader încearcă să amâne pe cât posibil numirea unui șef la DNA până când președintele Klaus Iohannis va fi obligat să promulge legea prin care va avea dreptul să respingă doar o singură dată nominalizarea la această funcție: ”În acel moment vor avea deschisă poarta să numească un specialist din probabil zona Teleorman, un specialist în gospodărie și atelier”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`