Clotilde Armand (USR) face recensamantul „odraselor” de politicieni angajate la stat. Programul ”Odrasla” continuă cu succes, scrie consiliera Uniunii Salvați România, într-o postare pe Facebook.
Iată lista integrală a juniorilor VIP care și-au găsit job-uri în instituțiile statului:
– Fiica domnului Daea este angajată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale;
– Fiica lui Florin Iordache lucrează la Cancelaria Băncii Naţionale. În trecut a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Altă întrebare?!
– Fiica domnului Țuțuianu este consilier juridic la Primăria Capitalei;
– Fiul lui Dumitru Buzatu și al senatoarei PSD Gabriela Crețu, numit secretar de stat: ”Îl recomandă cunoașterea limbilor străine”;
– Fiica senatoarei PSD Neamţ Emilia Arcan, a fost numită vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu rang de secretar de stat;
– Fiul domnului Tudorel Toader s-a angajat ca asistent la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în condiţiile în care codul de etică al Universităţii interzice angajarea rudelor;
– Fiica lui Mircea Cosma a ajuns în Parlament, după ce doi deputaţi PSD au renuţat la mandate;
– Fiul șefului PSD Neamț, numit secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului;
– Fiul maiorului în rezervă Petru Winzer, numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe;
– Fiica maiorului în rezervă Petru Winzer este angajată la Curtea de Conturi;
– Fiica unui fost primar PSD din Dărmăneşti este Directoarea Cancelariei lui Dragnea, de la calculatorul căreia a fost redactat proiectul Ordonanței de Urgență privind grațierea;
– Fiul lui Adrian Năstase a ajuns consilier în cabinetul de eurodeputat al social-democratului Cătălin Ivan;
– Fiica primarului din Brașov este consilier în biroul de europarlamentar al liberalului Daniel Buda;
– Fiica fostului deputat Dolj Mihai Surpateanu este consilier în cabinetul europarlamentarului liberal Marian Jean Marinescu;
– Fiica lui Nicolae Bădălău este angajată la protocolul Aeroportului Otopeni, acolo unde ocupă funcţia de Director al departamentului Conformare, Calitate, Siguranţă şi Mediu;
– Fiica fostului eurodeputat PSD de Bacău Minodora Cliveti este consilier diplomatic la Reprezentanţa României la UE;
– Fiul fostului ministru Victor Paul Dobre, este referent principal la Consulatul României în Chicago;
– Fiul lui Ilie Grădinar zis Ilie Gigacalorie este ambasadorul României în Danemarca;
– Fiica lui Constantin Preoteasa, fost şef al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj, este secretar general în Ministerul Românilor de Pretutindeni. Ea a deţinut, pe rând, diverse funcţii în Ministerul de Externe, înainte de promovarea de la MRP fiind director în cadrul MAE;
– Fiul judecătoarei Maria Huza, fost preşedinte a Tribunalului Bucureşti şi prietenă a fostului ministru PSD Rodica Stănoiu, este secretar I la Ambasada României la Tokyo;
– Fiul fostului şef al organizaţiei de pensionari PSD Dâmboviţa este secretar de stat în cadrul MAE;
– Fiica fostului ministru PSD Constantin Niţă este secretar I la Reprezentanţa României la UE;
– Fiul fostului ministru PDL Gheorghe Pogea este şeful secţiei Energie în cadrul Reprezentanţei României la Bruxelles;
– Fiul adoptiv al lui Ion Iliescu: ambasador în Thailanda, consul în Dubai, şef de misiune diplomatică în Filipine;
– Fiul fostului ministru al Muncii Mariana Câmpeanu, fost director în cadrul Registrului Auto Român;
– Fiul fostului ministru al Muncii Mariana Câmpeanu, angajat la ASF.
În finalul postării sale Clotilde Armand declară că ‘Lista este deschisă’ şi îndeamnă oamenii să o completeze şi cu alte nume de odrasle ajunse pe nedrept în funcţii grase din sistemul de stat.
Recent s-a aflat că şi Victor Dăncilă (foto), fiul premierului, este angajat la Curtea de Conturi…