Reacţie EXPLOZIVĂ din PSD după ultima EROARE a premierului DĂNCILĂ: ‘O gafă serioasă de DIPLOMAȚIE’

Reacţie EXPLOZIVĂ din PSD după ultima EROARE a premierului DĂNCILĂ: ‘O gafă serioasă de DIPLOMAȚIE’

Adrian Dobre, fost secretar de stat şi fost purtător de cuvânt al PSD, consideră că cea mai recentă gafă a premierului Viorica Dăncilă este o „gafă serioasă de diplomaţie“.

„Este o gafă care nu poate fi negată. Din păcate, zona Balcanilor este o zonă cu multe sensibilităţi istorice, aş putea spune chiar cu un bagaj genetic în ceea ce priveşte partea de politică zonală, regională“, a declarat Adrian Dobre, pentru Digi24.

Fostul purtător de cuvânt a punctat faptul că nu are ce spune în afara de faptul că aceasta e o gafă, iar Viorica Dăncilă ar trebui să-şi pună semne de întrebare în ceea ce priveşte consilierii care i-au pregătit dosarul.

„Mai mult decât a recunoaşte că este o gafă nu ştiu ce aş putea să spun. Eu cred că doamna prim-ministru trebuie să-şi facă o analiză foarte clară şi foarte serioasă a consilierilor domniei sale, în primul rând, şi a dosarelor de ţară pe care le primeşte în aceste vizite. Cred că ar trebui pregătite mult mai bine. Sigur, nu sunt de dorit aceste gafe, pentru că pot crea frustrări în spaţiul în care reprezintă România, Guvernul României şi lasă de dorit“, a mai afirmat Dobre.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)