Angajații Companiei Naționale Poșta Română încep, de marți, o serie de proteste care vor culmina cu un miting în București, informează Mediafax.
Aceștia sunt nemulțumiți că salariile nu au mai fost majorate din 2010, că nu au mai primit prime de sărbători şi că în instituţie este o stare „de haos şi incertitudine„.
Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLRP) informează, marţi, că lucrătorii din Compania Naţională Poşta Română vor protesta în faţa sediilor prefecturilor din toată ţara, ca parte a unui calendar de acţiuni prin care doresc să atragă atenţia opiniei publice şi a factorilor politici decidenţi cu privire la problemele cu care se confruntă compania şi angajaţii ei.
Potrivit sursei citate, primul protest va avea loc, marţi, în Bucureşti, la sediul CNRP din Bulevardul Dacia. Organizatorii precizează că pichetul se va desfăşura între orele 14.00 – 15.30.