Un amator a surprins imagini cu explozia navetei Challenger, acestea fiind prezentate de curând de Huffington Post. Clipul oferă noi detalii și o perspectivă necunoscută a tragediei din 28 ianuarie 1986.
Autorul filmării, Jeffrey Ault, se afla într-o zonă rezervată spectatorilor la Kennedy Space Center, locul de unde a fost lansată naveta.
Acesta a povestit că entuziasmul de a lua parte la un asemenea eveniment s-a transformat în șoc și tristețe când după doar 73 de secunde la lansare naveta a explodat, cei șapte astronauți de la bordul ei pierzându-și viața.
„Speram să văd un lucru de care să-mi amintesc tot restul vieții. Și așa s-a întâmplat. Dar nu în felul în care aș fi vrut. Din nefericire, a devenit o amintire din acelea de durată din cauza tuturor motivelor greșite„, a spus Ault.
Naveta Challenger a explodat, pe 28 ianuarie 1986, la doar 73 de secunde de la lansare. În urma acestei tragedii, nicio navă spațială americană nu a mai efectuat misiuni timp de 30 de luni.