ANRE face un anunţ bombă: facturile vor creşte de la 1 august, după ce PSD a decis să plafoneze prețul gazelor. Aşadar, românii vor plăti cu 5,83% mai mult pentru gaze începând cu luna viitoare.
“Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale și în urma analizei minuțioase a costurilor reflectate în prețul final, Comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, anunță ANRE.
Scumpirea are loc imediat după anunțul Ministerului Finanțelor că vor fi reduse și apoi plafonate prețurile la producători.
Prețul de vânzare al gazelor de la producători la furnizori ar urma să fie îngheţat la 55 lei/MWh până la sfârşitul lui iunie 2021, se arată într-un proiect al ministerului Finanţelor. Măsura vine la numai două zile după ce consilierul prim-ministrului Darius Vâlcov a anunţat că Guvernul poate face acest lucru. Hotararea are drept scop oprirea creşterii necontrolate a costurilor gazelor naturale din producţia internă, care s-au scumpit cu aproape 30 la sută după liberalizarea pieţei ce a avut loc la 1 aprilie 2017.
Nota de fundamentare arată că preţul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată, în perioada aprilie 2017 – august 2018, a crescut de la 70 lei la 77 de lei. Darius Valcov a anuntat in acest context că preţul gazelor va scădea cu peste 20%, în următorul an.
Intervenţia Guvernului asupra preţului la gaze nu se justifică insa în acest moment, iar o astfel de măsură ar distorsiona piaţa şi ar atrage asupra României o nouă procedură de infringement din partea Comisiei Europene, au declarat in presa surse din Ministerul Energiei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.