Dovada că Dragnea a colaborat cu ”statul paralel”, furnizată chiar de Guvern: A semnat ca ministru al Dezvoltării un protocol secret cu SRI (FOTO)

Dovada că Dragnea a colaborat cu ''statul paralel'', furnizată chiar de Guvern: A semnat ca ministru al Dezvoltării un protocol secret cu SRI (FOTO)

Liviu Dragnea a semnat în 2014, în calitate de Ministru al Dezvoltării, un protocol secret de colaborare cu Serviciul Român de Informații. O spune chiar Ministerul Dezvoltării, condus de Paul Stănescu, unul dintre apropiații șefului PSD.

Asta deși Liviu Dragnea se prezintă a fi un luptător împotriva așa-zisului stat paralel și deși, în aprilie 2018, declara despre protocoalele secrete cu SRI că: “Acele protocoale secrete de fapt reprezintă baza scrisă pentru un sistem de poliţie politică care a fost construit în România. Eu ştiu, eu am trăit înainte de ’89 şi atunci era fosta Securitate care făcea cercetări penale. Acele protocoale au creat baza ca SRI să se apropie de ideea de cercetări penale”.

Potrivit G4Media, pe 19 iunie, Andreea Druguș a solicitat în baza legii 544 ministerului Dezvoltării să comunice ”dacă a avut sau are protocol secret semnat cu SRI, STS, SIE, ICCJ, DNA etc” și în ce an au fost semnate. Ministerul Dezvoltării i-a trimis răspunsul oficial miercuri, 18 iulie, la expirarea termenului legal de răspuns.

Protocoalele din 2012 și 2014 se intitulează ”Protocol de cooperare între Serviciul Român de Informații și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului privind crearea cadrului tematic necesar schimbului de informații prin intermediul Sistemului Informatic Integrat”. Ministerul Dezvoltării comunică lapidar că ”protocoalele au ca bază aceleași prevederi legale și același conținut”.

Potrivit G4Media, Paul Stănescu i-ar fi cerut explicații lui Liviu Dragnea pentru semnătura de pe protocolul cu SRI încheiat în 2014. La acea vreme, Liviu Dragnea era președinte executiv la PSD și era cel care conducea deja de facto partidul și ținea legătura cu baronii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`