TRAGEDIE la Mina Lupeni: Un miner a murit, iar un altul a fost GRAV rănit, după ce tavanul unei galerii s-a surpat (VIDEO)

TRAGEDIE la Mina Lupeni: Un miner a murit, iar un altul a fost GRAV rănit, după ce tavanul unei galerii s-a surpat (VIDEO)

UPDATE: Unul dintre minerii prinși în subteran s-a stins din viață, iar cel de-al doilea a fost scos la suprafață și dus la spital, a anunțat Raed Arafat.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Doi mineri au fost prinşi în subteran, miercuri, după ce tavanul unei galerii din mina Lupeni s-a surpat, mai mulţi salvatori intervenind pentru scoaterea victimelor de sub pământ.

Primele informaţii arată că cei doi mineri prinşi în subteran sunt conştienţi, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, Călin Dumitrescu.

„A fost un accident la mina Lupeni. Sunt două persoane rănite. Din primele informaţii, ar fi conştienţi. Nu au fost încă scoşi la suprafaţă”, a declarat Dumitrescu.

Surparea s-a produs în jurul orei 8:00, la cota 40, la 3 kilometri de intrarea în mină.

„A fost o surpare miercuri, în jurul orei 08.00. Au fost prinşi doi mineri, unul este bine, s-a ajuns şi la celălalt. I se acordă primul ajutor. Erau în mină”, a declarat Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului Muntele din Valea Jiului.

Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, a afirmat că unul dintre mineri este conştient, iar celălalt este într-o stare mai gravă, fiind alertat şi elicopterul SMURD.

„Accidentul de muncă a avut loc în subteranul minei Lupeni, fiind soldat cu doi răniţi în urma unei surpări în abataj, la aproximativ 3 kilometri de la intrarea în mină. Primele date arată ca salvatorii minieri au ajuns la locul în care s-a produs accidentul şi acordă primul ajutor celor doi răniţi. Unul este semiconştient, iar celălalt stabil. La gura minei au fost trimise două ambulanţe SMURD şi SAJ, o autospecială complexă şi un container multirisc de la Detaşamentul Petroşani. De asemenea, a fost prealertat elicopterul SMURD de la Arad”, a precizat Anemona Doda.

Accidentul este cercetat de inspectorii ITM Hunedoara.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră