CCR, LOVITURĂ pentru Opoziție! Ce au decis judecătorii constituționali

CCR, LOVITURĂ pentru Opoziție! Ce au decis judecătorii constituționali

Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă sesizarea PNL şi USR în legătură cu proiectul de modificare a Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM. Judecătorii CCR urmează să se pronunțe miercuri asupra sesizării președintelui Klaus Iohannis pe aceeași lege.

Liberalul Ioan Cupşa afirma pe 28 iunie, la finalul şedinţei Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, că proiectul de lege a fost din nou adoptat cu încălcarea unor prevederi constituţionale.

„Am încercat de fiecare dată ca în legătură cu propunerile făcute de cei de la putere atunci când aveam propuneri contrarii să încercam să îi convingem. Nu au contat argumentele noastre, deşi erau pertinente şi susţinute şi de decizii ale CCR. (…) În continuare se pare că cei care deţin puterea se preocupă în mod special de soarta infractorilor din România”, preciza Cupşa la acea vreme, potrivit Agerpres.

Deputatul USR Stelian Ion afirma despre Florin Iordache, preşedintele comisiei speciale, că pare mai degrabă „o hologramă”.

„L-am ascultat cu atenţie pe Florin Iordache şi mi s-a părut că această persoană nu e reală, e o hologramă. Spunea cu atâta seninătate domnul Florin Iordache de faptul că luptă în continuare împotriva corupţiei şi că merge neabătut pe drumul pe care şi l-a propus, când în realitate se întâmplă exact invers”, spunea, la acea dată, Stelian Ion.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce
21:11 - Județul care va primi tilul de Regiune Gastronomică a Europei din 2027. Ce preparate au cucerit jurații
21:08 - Bonusul de Crăciun. Vești bune pentru acești angajați din România. Câţi bani vor primi la final de an
21:07 - S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. De unde a fost cumpărat biletul norocos și cât a costat
20:55 - Radu Miruță (USR): Noi suntem foarte atenți să ne convingem dacă cu adevărat se dorește, în acest proiect de coaliție, să se schimbe modul în care s-au condus lucrurile în România (VIDEO)
20:52 - Ilie Bolojan: Trebuie să discutăm deschis despre un singur candidat al coaliției la prezidențiale. Eu nu îmi doresc să candidez
20:41 - Primăria Capitalei, decizie care vizează proprietarii mașinilor hibrid. „A fost frumos cât a fost”