Primăria Bucureşti: În mai puţin de un an s-au demarat lucrările reabilitare la 20 de clădiri în centrul oraşului

Primăria Bucureşti: În mai puţin de un an s-au demarat lucrările reabilitare la 20 de clădiri în centrul oraşului

Primăria Capitalei anunţă, printr-un comunicat de presă, că s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul consolidărilor, în ultimul an fiind demarate lucrări de reabilitare la 20 de clădiri din centrul Bucureştiului.

Concomitent, se lucrează pentru consolidarea şi restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche” – monument istoric reprezentativ pentru istoria Capitalei

„Un alt domeniu în care în ultimii 2 ani s-au realizat progrese semnificative, mai ales în comparație cu ultimii 25 de ani, este cel al consolidării clădirilor cu risc seismic. Dacă în ultimele aproape trei decenii în Capitală au fost reabilitate doar 20 de cladiri, Primăria Capitalei a demarat, în mai puţin de un an, prin Compania Municipală Consolidări S.A., lucrările de punere în siguranță, consolidare și reabilitare pentru 22 de clădiri din centrul orașului care necesitau reparaţii urgente. Dintre acestea, 20 urmează a fi consolidate iar alte două au fost demolate. Toate aceste clădiri, dintre care unele sunt monumente istorice, erau foarte degradate și prezentau un real pericol public pentru cetățeni. Totodata, familiile care locuiau în clădirile la care au început lucrările de punere în siguranță și consolidare au fost mutate în locuințele de necesitate deținute de Primăria Capitalei, în Piața Națiunile Unite, locuințe modernizate recent. Subliniez faptul că pentru accelerarea acestui program prioritar s-au alocat anul acesta 10 milioane de euro din bugetul Primăriei Capitalei și au fost înființate structurile care să acționeze rapid și eficient, respectiv Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, care are 46 de angajati, și Compania Municipală Consolidari S.A., care are 400 de angajați”, a afirmat primarul general Gabriela Firea.

Cele 20 de clădiri la care se lucrează în prezent sunt:

– str. Blănari nr. 2-6-8-10

– str. Franceză nr. 30

– str. Spătarului nr. 35

– str. Baia de Fier nr. 5

– str. Bărăției nr. 50

– Calea Moșilor nr. 215 E/195

– str. Lipscani nr. 75

– str. Mătăsari nr. 44

– str. Mântuleasa nr. 11

– Calea Moșilor nr. 82

– str. Sfinților nr. 13

– str. sg. Năstase Pamfir nr. 24

– Calea Moșilor nr. 74

– Calea Moșilor nr. 84

– Calea Șerban Vodă nr. 107

– str Gladiolelor nr. 11

– str. Biserica Enei nr 14

Concomitent cu aceste lucrări, Primăria Capitalei desfăşoară, prin intermediul Companiei Municipale Consolidări SA două proiecte deosebit de importante legate de patrimoniul arhitectural și istoric al Bucureștiului, şi anume:

Consolidarea şi restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche”, care vizează protejarea, restaurarea și consolidarea amsamblului, precum și funcționalizarea și punerea în valoare a vestigiilor. După finalizarea lucrărilor de restaurare, Palatul Voievodal va deveni un spațiu muzeal divers și va include spații expoziționale cu caracter temporar și permanent, spații multifuncționale destinate întrunirilor și manifestărilor culturale, spații administrative (birouri), spații tehnice necesare asigurării climatizării, spații de depozitare materiale arheologice, hol principal de acces, cafenea, magazine.

Costuri: 8 milioane euro

Termen de finalizare: 32 luni

Reabilitarea fațadelor Universității București – Urmează aprobarea în CGMB a proiectului de hotărâre privind aprobarea susținerii financiare în vederea realizării lucrărilor de intervenție cu privire la reabilitarea structural – arhitecturală a anvelopei clădirii. Costuri: 18 milioane euro

De asemenea, în perioada următoare, Primaria Capitalei va continua lucrările de consolidare a clădirilor cu risc seismic:

– 14 documentații pentru efectuarea de expertize tehnice şi documentaţiile de avizare a lucrărilor de Intervenţii (DALI), publicate în catalogul electronic SICAP de către Administrația Municipală Clădiri cu Risc Seismic

– 18 imobile sunt în faza de reproiectare, având în vedere schimbările din normativele în construcții și legislația în domeniu

– 5 imobile vor intra în pregătirea documentației de proiectare, la solicitarea locatarilor.

– 8 imobile au fost transferate de la Administrația Fondului Imobiliar către AMCCRS, în ședința Consiliului General din data de 14 iunie 2018, pentru demararea procedurilor privind consolidarea acestora.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă
14:38 - Drone neidentificate, deasupra bazei aeriene a SUA din Germania. Detalii din raportul autorităților de securitate
14:35 - Vrei o casă plină de stil? Alege stickere, tablouri canvas și alte produse personalizate oferite de Decostick