De ce au lipsit Tăriceanu, Dragnea şi Dăncilă de la recepția de la Ambasada Franței: ‘Un trio de neamuri proaste’

De ce au lipsit Tăriceanu, Dragnea şi Dăncilă de la recepția de la Ambasada Franței: 'Un trio de neamuri proaste'
Foto: puterea.ro

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și premierul Viorica Dăncilă nu au fost prezenți sâmbătă la recepția organizată la Ambasada Franței de la București, cu ocazia Zilei Naționale a Franței.

Jurnalista Lelia Munteanu comentează, într-un editorial publicat pe site-ul Gându.info, refuzul oficialilor de a participa la eveniment, precizând că ”nu ei, personal, ar fi fost aşteptaţi la ambasada Franţei, ci funcţiile pe care le ocupă”.

Aceasta amintește că al doilea, al treilea şi al patrulea om în stat nici la recepția organizată de Ziua Naţională a Americii.

”Neamprostia e consecventă: cei trei cred că, în felul acesta, îi pedepsesc pe ambasadori. Douăsprezece ţări – SUA, Franţa, Germania, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia şi Suedia – au îndrăznit să-şi exprime îngrijorarea în legătură cu legile privind Justiţia (între timp, PSD-ALDE le-a şi trecut prin Parlament, iar politrucii detaşaţi la Curtea Constituţională le vor amenda, poate, pe ici pe colo, dar nu vor avea tupeul antipartinic să le dea la întors).

Cei trei ofuscaţi, care au prelungit Anul Centenar 2018 până în 2020, ca să ajungă micii şi berea la toată lumea, care şi-au croit legi să-i scape de puşcărie, pe ei şi tot neamul lor politic, n-au nici o treabă cu România şi cu istoria ei. Altfel, măcar din respect pentru istoria României, ar fi trebuit să fie astăzi la Ambasada Franţei, ţara generalului Berthelot. Ce şi cum să le spui, ca să priceapă? Franţa ne-a sprijinit să facem Marea Unire, după ce ne sprijinise s-o facem şi pe aia Mică.

Nu ei, personal, ar fi fost aşteptaţi la Ziua Naţională a Franţei, ci funcţiile pe care le ocupă.

E greu de convins un fotoliu de premier sau de preşedinte al Parlamentului să gândească în locul titularului”, comentat Lelia Munteanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră