Tribunalul Prahova a decis arestarea preventivă a doi dintre suspecţii reţinuţi în dosarul cunoscut ca şi „Droguripentru VIP-uri”. În schimb, cea de-a treia persoană care fusese iniţial reţinută de procurorii DIICOT a primit arest la domiciliu.
Cei trei tineri au fost reținuți joi seara, în urma mai multor audieri la sediul DNA Ploiești, într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc.
Acesta este dosarul în care, joi, la sediul DIICOT Ploiești au fost audiați creatorul de modă Răzvan Ciobanu, care are calitatea de suspect și stilistul Raluca Bădulescu. Cei doi nu au făcut declarații la ieșirea din sediul Parchetului.
Vineri, a fost audiat manelistul Elis Armeanca, acesta declarând, la ieșire, că are calitatea de martor.
Surse judiciare au declarat, pentru mediafax.ro, că cele trei persoane pentru care s-au luat măsuri restrictive furnizau cocaină și cannabis unor persoane publice din București și județele limitrofe, la prețuri cuprinse între 50 de lei și 100 de euro.