Preşedintele Donald Trump a declarat vineri că aşteaptă cu interes să finalizeze un tratat comercial cu Marea Britanie după finalizarea procedurii de Brexit, o schimbare toatală de ton faţă de afirmaţii făcute pentru The Sun cu o zi înainte. Atunci, preşedintele american afirma că strategia de Brexit a Theresei May va omorî un astfel de acord, scrie Reuters.
Theresa May s-a întâlnit vineri, în reşedinţa de vară de la Chequers, cu Donald Trump, aflat în vizită de lucru în Marea Britanie, iar cu această ocazie cei doi au susţinut şi o declaraţie de presă comună.
„Avem deja investiţii bilaterale de peste 1.000 de miliarde de dolari şi vrem să mergem mai departe. Acordul privind poziţia în negocierile cu Uniunea Europeană îmi oferă mie şi preşedintelui Donald Trump platforma pentru a ajunge la un tratat comercial ambiţios”, a afirmat Theresa May.
La rândul său, Trump a declarat că este de acord cu orice abordare are premierul britanic privind acordul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, distanţându-se de declaraţiile extrem de critice făcute cu o zi înainte.
„Odată ce procesul de Brexit este concretizat, iar probabil Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, nu ştiu ce vor face, dar orice veţi face voi este ok cu mine, este decizia ta”, i-a spus Trump lui May în cadrul conferinţei de presă.
„Orice ai face este ok cu noi, doar aveţi grijă să putem avem relaţii comerciale, asta e tot ce contează. Aceasta este o oportunitate incredibilă pentru ţările noastre şi o vom fructifica pe deplin”, a afirmat liderul de la Casa Albă.
Cu o săptămână înainte, May a obţinut aprobarea privind strategia sa pentru Brexit din partea cabinetului, dar, cu toate acestea, la două zile distanţă atât ministrul de Externe, Boris Johnson, cât şi cel pentru Brexit, David Davis, şi-au înaintat demisia criticând strategia premierului britanic.