Ministrul Apărării, Mihai Fifor a confirmat informația potrivit căreia, niciun avion de luptă de tip MiG 21 Lancer nu mai poate fi folosit în acest moment pentru misiuni de poliţie aeriană, informează Digi 24.
La această situație s-a ajuns după ce, sâmbăta trecută, un avion MIG 21 Lancer s-a prăbuşit la un miting aviatic din Constanţa, iar procedura prevede că toate MIG-urile trebuie să rămână la sol până la descoperirea cauzelor accidentului.
Astfel, în acest moment, pentru survolarea spațiului aerian românesc sunt folosite cele patru avioane britanice aflate la baza de la Mihail Kogălniceanu.
„După tragedia de săptămâna trecută, de la mitingul aviatic, când am pierdut unul dintre cei mai buni piloți ai Forțelor Aeriene, conform procedurilor, aparatele MiG rămân la sol. În momentul de față, poliția aeriană o realizează partenerii britanici cu patru aparate Typhoon. Dacă e nevoie, ne asociem cu aparatele Șoim ale Forțelor Aeriene Române. Sunt frecvente intrări ale aparatelor de zbor ale Federației Ruse în spațiul aerian român. Sunt proceduri NATO, standard, se ridică aparatele care realizează poliție aeriană și se trece la proceduri specifice”, a declarat Mihai Fifor, ministrul Apărării.
Despre frecvența cu care sunt interceptate avioane de supraveghere rusești în spațiul aerian al României a vorbit recent și comandorului de aviaţie Chris Ball, comandantul detaşamentului Eurofighter Typhoon, detaşat la Baza Mihail Kogălniceanu de la Constanța.
„Am avut prima interceptare pe data 3 mai, a fost un avion de supraveghere rusesc şi am tot fost ocupaţi de atunci. Nu pot să intru în detalii, dar am avut de lucru tot timpul. Lucrăm îndeaproape cu colegii români de pe MIG-urile 21 cu care împărţim baza de la Mihail Kogălniceanu şi colaborăm la această misiune NATO, de poliţiei aeriană. De asemenea, colaborăm şi cu ceilalţi parteneri NATO care operează în regiunea Mării Negre”, a declarat comandorul cu prilejul festivităţii dedicate aniversării centenarului constituirii Forţelor Aeriene Regale (RAF) Britanice, potrivit Agerpres.