Un copil a fost la un pas de a muri, după ce a căzut de la etajul 7 al blocului în care locuia în Minsk, Belarus, însă mai mulți vecini au reușit să-i salveze viața.
Un paznic a observat copilul chiar în momentul în care s-a dezechilibrat, în timp ce se uita după părinții lui pe geam, și a alertat mai mulți vecini care au venit pregătiți cu o pătură pentru a-l prinde pe micuț.
Acesta se afla singur acasă ca pedeapsă, băiatul strigându-și mama și rugând-o să-l ierte, promițându-i că nu va mai face pozne pe viitor.
Deși pătura s-a rupt, aceasta a reușit să-l încetinească pe minor din cădere, iar viața i-a fost salvată. Primul ajutor i-a fost acordat imediat de un vecin care era și medic.
„Când mama sa a ajuns la locul incidentului, băiatul i-a spus că își dorea doar să iasă pentru o plimbare”, a mai declarat medicul.
Astfel, autoritățiile au demarat o anchetă.
Antenție! Urmează imagini cu puternic impact emoțional.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.