Tăriceanu i se opune iar lui Liviu Dragnea: „Nu știu dacă suspendarea va mai fi o prioritate”

Tăriceanu i se opune iar lui Liviu Dragnea: Nu știu dacă suspendarea va mai fi o prioritate

La doar o zi după ce Liviu Dragnea a ieșit public cu o serie de acuzații dure la adresa lui Klaus Iohannis afirmând și că suspendarea președintelui este o temă de actualitate, Tăriceanu îl contrazice afirmând că nu știe dacă suspendarea mai este o prioritatate dacă șeful statului respectă Constituția.

„Atâta vreme cât președintele va respecta Constituția, va lăsa ca lucrurile să evolueze normal în acest demers de a scoate mizeria la suprafață, nu știu dacă suspendarea va mai fi o prioritate. Trebuie să existe un demers solid și constitutional. Cred că trebuie să ajungem la un moment T0. Ce facem cu aceste mii de dosare în care viciile de procedură sunt evidente. Actele de poliție judiciară sunt clare. Ce facem cu ele? Le lăsăm așa?”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.

Cu o zi înainte, Liviu Dragnea ridica varianta suspendării drept una foarte posibilă în cel mai scurt timp pentru că președintele se opune modificărilor la codurile penale și la legile justiției trecute de Parlament.

„La ora asta nu știu ce ar trebui să se întâmple pentru că acest proces să se întâmple la toamna. Este vorba despre parlamentari. Nu e obligatoriu în toamna. Se pot întâmpla lucruri. Am vorbit cu colegii mei luni. Le-am spus că pot merge în vacanță parlamentară, dar sa aibă telefoanele la ei ca s-ar putea să ne vedem”, a mai declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

„Nimic din ce a spus și făcut până acum nu îmi dă speranța că poate interveni ceva. Nu vreau să forțez pe nimeni, e o discuție „, a mai spus liderul PSD.

De altfel, numeroase voci spunea că Tăriceanu s-a opus și înainte de semnarea de către Klaus Iohannis a decretului de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)