Radu Banciu, despre victoria Franţei împotriva Belgiei: „Un meci care finalmente ne-a decepţionat un pic” (VIDEO)

Radu Banciu, despre victoria Franţei împotriva Belgiei: Un meci care finalmente ne-a decepţionat un pic (VIDEO)

Radu Banciu a comentat în ediţia de marţi a emisiunii Lumea lui Banciu prima semifinală de la Campionatul Mondial în care Franţa a reuşit să învingă Belgia, 1-0.

„Toată planeta, la acest moment, comentează semifinala de Campionat Mondial dintre Franţa şi Belgia de la Sankt Petersburg, un meci care finalmente ne-a decepţionat un pic, pentru că dincolo de miză, care era evidentă un pic ambele echipe în faţa unui asemenea eveniment, Belgia nicio finală de Mondial până în prezent, iar Franţa cu o generaţie foarte tânără, erau în faţa unui eveniment inaportabil în urmă cu câteva săptămâni înainte de începerea competiţiei.

Hai să zicem că în prima repriză, miza deşi copleşitoare n-a împietat asupra calităţii jocului întrucât s-a jucat relativ decent pentru un astfel de moment şi un astfel de Campionat Mondial. Cu puţine ruperi de ritm, dar Hazard şi Mbappe au fost în vână atunci când au avut mingea şi au făcut diferenţa de câteva ori.

Însă, repriza a doua a dezamăgit, mai ales că după golul marcat repede de Umtiti, în minutul 51, Franţa nu a mai contat în atac chiar dacă a avut câteva situaţii clare pe greşelile sau pe depresia belgienilor. Însă, echipa lui Roberto Martinez şi Thierry Henry şi-a arătat limitele, probabil răpusă de miza jocului”, a comentat Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:11 - Zi națională de doliu în toată Serbia după tragedia din Novi Sad: 14 persoane și-au pierdut viața și trei au fost grav rănite după ce structura acoperișului de la gară s-a prăbușit
13:58 - Nicolae Ciucă: Miza este acum una care ne poate schimba complet/Românii au capacitatea de a vedea demagogii și alarmiștii (VIDEO)
13:27 - Un român a comparat coșul de cumpărături de 100 de euro dintr-un supermarket din Germania, cu unul din țara sa natală „În România te seacă la buzunar. Salariul e de vină”
13:14 - Oligarhul fugar moldovean, Ilan Şor: „Ideea europeană a murit în Republica Moldova. Nu este posibil să cumperi 300.000 de voturi. Tehnic este imposibil. Tot ceea ce spune Maia Sandu sunt fantezii, minciuni”
13:01 - Ilie Bolojan: În campanii, unii vorbesc despre câini care umblă cu covrigi în coadă. Eu nu cred asta
12:52 - Ministra Justiției, Alina Gorghiu, apel urgent la acțiune: Centrele pentru tinerii dependenți nu pot rămâne doar pe hârtie
12:46 - Liderul suprem al Iranului amenință Israelul și SUA cu „un răspuns zdrobitor” după atacul israelian în urma căruia au murit 52 de oameni și alte câteva zeci de persoane au fost rănite
12:22 - Decizie controversată în cazul lui Vlad Pascu și al părinților săi: Ce nereguli au găsit judecătorii. Cei trei ar putea să scape de acuzația de influențare a martorilor
12:11 - Moşii de toamnă: Superstițiile spun ce ar trebui să nu faci în Sâmbăta morţilor
11:59 - Lucian Bode, la prezentarea programului de guvernare al PNL: Noi am pornit toate marile proiecte de infrastructură