Dan Barna, după revocarea şefei DNA: Lucrurile sunt mult mai grave. Vrem un stat în care democraţia şi domnia legii să continue să existe

Dan Barna, după revocarea şefei DNA: Lucrurile sunt mult mai grave. Vrem un stat în care democraţia şi domnia legii să continue să existe

Liderul USR, Dan Barna, a comentat decizia preşedintelui Klaus Iohannis de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Barna afirmă că hotărârea şefului statului de semnare a decretului de revocare rerpezintă un lucru normal, acesta respectând o decizie a Curţii Constituţionale (CCR).

„Preşedintele a respectat o decizie a Curţii Constituţionale, un lucru normal. Dincolo de asta însă lucrurile sunt mult mai grave şi contextual este mult mai grav. În momentul de faţă este fundamental necesar ca România să organizeze referendumul pe Justiţie, iniţiativa cetăţenească ‘Fără penali în funcţii publice’, pe care USR-ul o susţine cu toate resursele. Trebuie să devină o prevedere constituţională pentru că România a ajuns aici având penali în funcţii publice”, a declarat, pentru Agerpres, Dan Barna.

Liderul USR a adăugat că decizia preşedintelui Iohannis este una conjuncturală, care arată „cât de profundă este problema”
„Decizia aceasta, care este decizie conjuncturală, arată cât de profundă este problema. Avem de un an şi jumătate cetăţeni în stradă, avem proteste aproape continue în societatea românească şi de fapt subiectul real este ce fel de ţară trebuie să fie România din punct de vedere al Justiţiei. Există o tensiune în societate şi de aceea noi considerăm necesară obligativitatea organizării referendumului pe Justiţie, pentru că cetăţenii trebuie să se exprime ei, din acest moment, dacă vrem un stat infracţional pe care ni-l propun domnii Dragnea şi Tăriceanu, sau vrem un stat în care democraţia şi domnia legii să continue să existe”, a precizat Barna.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)