Echipa de campanie a lui Barack Obama va difuza, în curând, un documentar de 17 minute, comentat de actorul Tom Hanks, care-l laudă pe preşedintele american, arătând că este singur, dar de neclintit, în faţa greutăţilor întâlnite în timpul mandatului, relatează The Telegraph.
Acest scurt documentar este o încercare a echipei de campanie a lui Obama de a arăta luptele şi certurile cu care şeful statului se confruntă zilnic, şi cum a reuşit să ajute ţara în aceste vremuri dificile.
Echipa lui a făcut publică o scurtă prezentare a acestui documentar care va fi difuzat săptămâna viitoare şi în care apar personaje cheie ale administraţiei care vorbesc despre modul în care Barack Obama a salvat economia sau l-a eliminat pe liderul organizaţiei Al-Qaida, Osama ben Laden.
Filmul se numeşte „Drumul parcurs” şi este regizat de Davis Guggenheim, care a primit un premiu Oscar, în 2006, pentru documentarul „The Inconvenient Truth”.