Meteorologii vin cu veşti îngrijorătoare pentru săptămâna aceasta.
De luni, 9 iulie, până duminică, 15 iulie, vremea va fi când ploioasă, când extrem de călduroasă, cu temperaturi mari.
Precipitaţiile abundente și riscul de inundații severe nu se vor opri până la mijlocul săptămânii, când vremea se va încălzi uşor.
Mai joi puteţi consulta prognoza ANM pe regiuni pentru săptămâna 9 – 15 iulie 2018.
În BANAT, variațiile de temperaturi vor fi nesemnificative astfel că, pe parcursul intervalului 9 -15 iulie, media temperaturilor minime se va menține în jurul a 16 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în această perioadă.
În TRANSILVANIA, până pe 11 iulie, temperaturile maxime se vor menține în jurul mediei de 26 de grade. Din 12 iulie maximele vor crește ușor și treptat, atingând la sfârșitul intervalului de prognoză în medie 28…29 de grade. În ceea ce privește regimul nocturn, acesta va urma un parcurs similar cu cel al maximelor, astfel minimele vor crește până la medii de 14 grade în data de 07 iulie, pornind de la 8 grade în primele zile ale intervalului, pentru ca ulterior, până la finalul celei dea doua săptămâni, variațiile să nu fie notabile, urmând ca temperaturile minime să se mențină în jurul a 13…14 grade, în medie. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată pe parcursul săptămânii.
În MARAMUREȘ, până pe 11 iulie, maximele se vor menține în jurul a 27 de grade, pentru ca apoi, până spre sfârșitul săptămânii, să urce spre o valoare medie de 29 de grade. Minimele se vor menține în jurul valorii de 14 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în această perioadă.
În MOLDOVA, temperaturile diurne vor scădea ușor spre valori medii de 26…27 grade, apoi până la sfârșitul săptămânii, variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, media maximelor urmând a se situa în jurul a 28 de grade. Minimele vor avea un parcurs similar cu cel al maximelor, acestea urmând a crește spre 16 grade, valoare ce va fi reprezentativă pentru perioada 9 -15 iulie. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în acest interval.
În DOBROGEA, până spre sfârșitul săptămânii, variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, astfel că media temperaturii maxime va fi de 27…28 de grade. Regimul nocturn va avea un parcurs similar cu cel diurn, urmând astfel ca temperaturile minime să crească treptat: până la finalul intervalului nu vor exista variații notabile, media temperaturilor nocturne fiind de 19 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în perioada 06 – 12 iulie.
În MUNTENIA, maximele vor scădea ușor spre o medie de 27…28 de grade în ziua de 9 iulie, apoi vor crește din nou ușor, până la sfârșitul săptămânii, până spre valori de 30…31 de grade. Temperaturile minime vor crește până spre 16 grade, apoi, până la sfârșitul intervalului (15 iulie), variațiile vor fi nesemnificative. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în perioada 06-12 iulie, iar în restul intervalului vor condiții ca trecător să plouă slab.
În OLTENIA, mediile temperaturilor maxime diurne vor crește, până spre sfârșitul săptămânii, spre 30…31 de grade. În ceea ce priveşte regimul nocturn, temperaturile minime se vor menține în jurul valorii medii de 17 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în perioada 06 -12 iulie.
La MUNTE, până la sfârșitul săptămânii, variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, urmând ca în perioada 09 -15 iulie temperaturile maxime să se mențină în jurul valorii medii de 19 grade. În această perioadă, media temperaturilor minime se va menține în jurul a 10 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată până pe 15 iulie.