Sport
Mihaela Buzărnescu (28 WTA) a fost eliminată în turul 3 de la Wimbledon, după ce a pierdut în fața Karolinei Pliskova (Cehia, 8 WTA) în 3 seturi, scor 6-3; 6-7(3);1-6.
Românca a câștigat de două ori pe serviciul adversarei și s-a impus cu 6-3. Cel de-al doilea a continuat în aceeași notă până la jumătatea lui. Sportiva noastră a reușit să se desprindă la 4-2, dar experiența Karolinei și-a spus cuvântul. A revenit și s-a impus în tie-break, scrie stiripesurse.ro.
Al treilea set a fost dominat de la un capăt la celălalt de Pliskova. A câștigat de două ori pe serviciul lui Buzărnescu și s-a impus cu 6-1.