Un senator PSD a făcut anunțul: Când vor intra în vigoare modificările la Codul Penal 

Un senator PSD a făcut anunțul: Când vor intra în vigoare modificările la Codul Penal 

Senatorul PSD Adrian Țuțuianu estimează că modificările la Codul penal ar urma să intre în vigoare abia spre sfârșitul acestui an, în contextuil în care opoziția a anunțat că va sesiza Curte Constituțională, judecătorii CCR vor intra în vacanță, iar președintele Klaus Iohannis are posibilitatea de a cere reexaminarea proiectului.

„Procedural, înţeleg că astăzi (miercuri – n.r.) au anunţat colegii din opoziţie că vor sesiza CCR. Din câte ştiu eu CCR are o perioadă de vacanţă (…) este de presupus că dacă s-ar constata încălcări ar putea reveni în sesiunea ordinară din septembrie în discuţia celor două Camere. Rămâne să vedem dacă preşedintele va uza şi el de sesizarea CCR şi de mecanismul cererii de reexaminare. Părerea mea este că undeva spre sfârşitul anului ar putea să intre în vigoare (noul Cod penal-n.r.)”, a declarat Adrian Ţuţuianu, potrivit Mediafax.

Social-democratul a susținut că reacția președintelui Klaus Iohannis după adoptarea modificărilor la Codul penal era previzibilă.

„Era previzibilă această poziţionare. Domnul preşedinte s-a pronunţat de foarte multe ori împotriva oricăror modificări şi pe legile justiţiei şi pe coduri. Eu cred că astăzi Parlamentul a făcut ceea ce este în fişa postului, să legifereze. Mai departe există ca mijloc de control CCR şi în măsura în care Curtea va constata că aceste reglementări sunt constituţionale cei ingriduiţi trebuie să le aplice”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.

Klaus Iohannis a anunțat miercuri că va contesta la Curtea Constituțională modificările adoptate de Parlament la Codul Penal.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`