Senatorii AU SCHIMBAT LEGEA pentru alegerea președintelui: Ce prevederi au fost introduse 

Senatorii AU SCHIMBAT LEGEA pentru alegerea președintelui: Ce prevederi au fost introduse 

Senatul a adoptat marți o propunere legislativă potrivit căreia campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi pentru Parlamentul European începe cu 30 de zile înaintea scrutinului, și este permisă chiar şi în ziua alegerilor, informează Ștriripesurse.ro.

Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de lege inițiat de un grup de senatori PSD și ALDE referitor la legea pentru alegerea preşedintelui României şi privind desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European.

Potrivit proiectului adoptat de senatori, „candidaturile propuse de formaţiunile politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi”. Forma actuala a legii prevede că „un alegător poate susţine un singur candidat”.

Conform prevederilor actuale, campania electorală se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă (ora 7,00) dinaintea alegerilor.

La Comisiile de specialitate din Senat a fost depus și adoptat și un amendament referitor la alegătorii din străinătate.

„Începând cu data de 1 noiembrie a anului preelectoral şi până la data expirării a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale, alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înscrie în Registrul electoral cu adresa din străinătate pentru scrutinul respectiv în baza unei cereri scrise, datate şi semnate, cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal, însoţită de o copie a actului de identitate şi o dovadă a reşedinţei sau o copie a paşaportului cu menţionarea statului de domiciliu, transmise prin poştă, inclusiv prin poşta electronică, ori depuse la misiunea diplomatică sau oficiul consular”, se arată în amendamentul citat.

Propunerea a dost adoptată cu 70 de voturi ”pentru”, 15 ”împotrivă” şi 12 abţineri şi va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`