Președintele UDMR este de părere că Ludovic Orban a pierdut orice contact cu realitatea. Asta după ce liderul PNL a declarat că moțiunea de cenzură a picat din cauza Uniunii. Kelemen Hunor a mai susținut că o înlocuire a Vioricăi Dăncilă cu Ludovic Orban nu e o afacere bună.
„Se pare că domnul Orban a pierdut orice contact cu realitatea și orice simț al ridicolului. Această declarație, cum că din cauza noastră a picat moțiunea, e total lipsită de inteligență. Încă o dată spun că dacă adăugăm la 166 de voturi încă 30 tot nu ar fi ajuns. Pentru domnul Orban, după atâta școală făcută, ar trebui să fie foarte clar că până la 233 mai sunt 30 și ceva de voturi. Matematica e aceeași pentru toți. Pe de altă parte, să spui că dacă UDMR vota motiunea de cenzură, atunci unii din PSD ar fi prins curaj, înseamnă iarăși că ai o fractură de logică foarte puternică. Pentru mine ar fi foarte măgulitor să îmi spună cineva că dacă eu votez, ăștia prind curaj și vor zbura către Orban. Nu poți să vii să faci această declarație și să și crezi ce spui. Domnul Orban se aude când vorbește sau nu prea?”, a spus Kelemen, citat de Mediafax.
În opinia sa, nu e deloc productiv pentru politicieni să dea mereu vina pe UDMR: ”De nu știu câți ani, dacă ceva nu-i iese unuia sau altuia în politica românească, vinovați sunt cei de la UDMR. Bine, frate, e ok, dar tu ce ai făcut în acești ani? Nu mi-a dat niciun răspuns satisfăcător, nici măcar convingător la acele întrebări despre care noi vorbeam de o lună de zile: premier, program de guvernare, miniștri, majoritate. Chiar mi-a recunoscut că nu are majoritate și mi-a zis că s-ar putea să fie un premier de la PNL sau un premier agreat de PNL sau un guvern de uniune națională cu un premier stabilit ulterior. Ăsta a fost singurul răspuns. Oricând se poate un guvern mai bun decât guvernul actual”.
”De fapt, noi nu am discutat nici de prag, nici de limba maternă, de nimic. Să o schimbi pe Dăncilă cu Orban nu cred că e o mare afacere”, a conchis Kelemen Hunor.