Atenție, șoferi: S-au schimbat limitele de viteză în România! Cu cât ai voie să circuli în localitate și pe autostradă

Atenție, șoferi: S-au schimbat limitele de viteză în România! Cu cât ai voie să circuli în localitate și pe autostradă

Comisia pentru Transport şi Infrastructura a Camerei Deputaţilor a elaborat principiile necesare pentru modificarea Codului Rutier.

Propunerile vor trece şi prin Comisia pentru Industrie şi cea Juridică, urmând ca apoi să primească o formă finală.

Astfel, se propune liberalizarea examinării, respectiv a testării cunoştinţelor de conducere pe drumurile publice. Se doreşte ca examinarea absolvenţilor şcolilor de şoferi să poată fi făcută şi de către civili atestaţi de către MAI care nu au legături cu şcoli de şoferi, prin această măsura dându-se ”posibilitatea distribuirii cadrelor poliţieneşti pe domenii ne-externalizate, cum ar fi eliberarea documentelor, etc”.

Se mai propune eliminarea stresului la examenul auto, astfel încât, examinarea practica să se facă cu examinatorul pe bancheta din spate al autovehiculului şi instructorul alături, sau la categoria C, cu instructorul lângă candidat şi examinatorul lângă instructor, se arată în propunere.

Deputaţii insistă în noul Cod Rutier pentru prevenţie şi cer acţiuni concrete prin care participanţii la trafic sunt convinşi sau îndrumaţi să respecte regulile rutiere.

”Exemple: vizibilitatea poliţiei rutiere, interzicerea folosirii de maşini de poliţie neinscripţionate, poziţionarea vizibilă, în permanenţă, a poliţistului şi autospecialelor de poliţie, instalarea de indicatoare cu prezenţa echipajelor de poliţie rutieră statice, a radarelor fixe, a punctelor de control etc. Folosirea echipamentului portabil de măsurare a vitezei (pistol) se va putea face doar de către poliţiştii rutierişti din interiorul autospecialelor inscripţionate, sau din afara acestora, la loc vizibil de pentru participanţii la trafic, la o distanţă de cel mult 5 m de autospeciala de poliţie. Inscripţionarea unitară a autospecialelor poliţiei rutiere, indiferent de tip şi marca şi echiparea acestora obligatoriu cu echipamente standard acustice şi luminoase”, susţin deputaţii.

Mai mult, o altă propunere vizează creşterea vitezei maxime admise în localităţile unde nu sunt case lângă şosea.

”Restricţiile de viteză în localităţi să fie instituite doar pe segmentul de drum unde există locuinţe, instituţii şcolare, etc. Nu se impune aplicarea restricţiilor pe sectoarele de drum aflate în interiorul localităţilor unde stânga-dreapta nu exista niciun fel de locuinţe, iar caracteristica constructivă a drumului este similară cu segmente de drum din afara localităţilor unde nu exista decât restricţia generală de viteză de 90 km/h”, scrie în propunerea citată de a1.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card