Florin Iordache, reacție HALUCINANTĂ după avertismentul EXPLOZIV al ambasadelor: ‘Nu există niciun motiv de îngrijorare’

Florin Iordache, reacție HALUCINANTĂ după avertismentul EXPLOZIV al ambasadelor: 'Nu există niciun motiv de îngrijorare'

Cele 12 state occidentale nu ar trebui să aibă niciun motiv de îngrijorare în legătură cu modificarea Legilor justiției, susține Florin Iordache, afirmând că, în prezent, legislația penală este în dezbatere și că poate fi supus controlului de constituționalitate la CCR.

„Înțeleg că a apărut o scrisoare din partea ambasadelor care își manifestă o serie de îngrijorări. Eu consider că aceste îngrijorări nu au nicun fel de motiv. Cei care și-au manifestat aceste îngrijorări, atât timp cât nu sunt niște precizări concrete, cele care vizează Codul de procedură penală e supus controlului de constituționalitate la CCR și dacă CCR va constata că anumite articole nu sunt în concordanță cu Constituția, fără îndoială le vom modifica. Așa cum sunt făcute nu dau niciun motiv pentru a fi îngrijorați, pentru că în niciun caz, prin acel Cod de procedură penală nu am făcut decât să punem în concordanță legislaţia noastră, atât cu Directivele europene, cât şi cu deciziile Curţii”, a precizat Florin Iordache, potrivit stiripesurse.ro.

De asemenea, acesta a susţinut că momentan Codul penal nu este încă finalizat de comisie.

„În ceea ce privesc îngrijorările faţă de Codul penal, Codul penal este în dezbatere. Codul penal, aşa cum ştiţi, cred că am parcurs jumătate din el, vom continua săptămâna viitoare. Nici noi nu ştim cum va arăta în urma dezbaterilor, dar aşa cum ieşi din Comisie şi va fi dezbătut întâi în Senat apoi în Camera Deputaţilor, va fi suspus controlului de constituţioalitate şi asigur că lupta anti-corupţie va continua”, a afirmat Florin Iordache, după finalizarea dezbaterilor în comisie pe Codul penal, de joi”, a mai spus Iordache.

Reacția lui Florin Iordache vine în contextul în care 12 state partenere, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii,transmit autorităților române un mesaj comun prin care cer să nu fie slăbit statul de drept prin modificarea Codurilor penale și de procedură.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`