Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio,a declarat, joi, că situația din România, după modificarea Legilor Justiției, este îngrijorătoare.
Judecătorii Comsiei lucrează la redactarea unei opinii, care va fi transmisă României la sfârșitul lunii iulie.
”Urmărim situația din România de câteva luni deja. De la declanșarea crizei nu am primit nicio solicitare de la autoritățile române sau de la APCE de a analiza situația. Abia în aprilie peședintele Iohannis ne-a solicitat să pregătim o opinie. Lucrăm acum la acest document. Săptămâna trecută, în cadrul sesiunii de la Veneția, am avut un schimb de opinii cu membrii parlamentului de la București: dl Iordache, președintele comisiei juridice din cadrul Camerei Deputaților și consilierul pe probleme juridice al președintelui Iohannis.
Având în vedere urgența situației, lucrăm deja la o opinie preliminară, care va fi gata la finalul lunii iulie, va fi trimisă la București, și sperăm că va fi luată în considerație. Opinia se va referi la statutul judecătorilor și organizarea justiției și Consiliul Superior al Magistraturii. Codurile penale nu fac obiectul acestei analize, căci nimeni nu ne-a solicitat încă să o facem.”, a declarat Gianni Buquicchio, într-un interviu pentruEuropalibera.