Proiectul "Prima Casă": Garanția va fi împărțită 50% și 50% între stat și bancă

Proiectul "Prima Casă": Garanția va fi împărțită 50% și 50% între stat și bancă
Foto: gov.ro

Guvernul a decis, miercuri, să împartă cu băncile garanțiile privind creditele pentru cumpărarea de locuințe prin programul „Prima Casă”, informează Agerpres.

Plafonul total al garanțiilor oferite se vor suplimenta, „am stabilit modificări la programul Prima Casă, de aici înainte garanția va fi împărțită în proporție de 50% și 50% între stat și bancă”, a anunțat prim ministrul, Emil Boc

Emil Boc a mai adăugat că „în cadrul programului vor putea intra cei care au deja o locuință de până în 50 de metri pătrați și doresc o sporire a confortului”.

De asemenea, șeful Executivului a anunțat că avansul la contractarea unui credit în program rămâne în continuare 5% din valoarea apartamentului, nivelul dobânzii rămâne la fel ca cel existent în momentul de față, valoare garanției se menține la 60.000 de euro sau 70.000 de euro, în funcție de situație.

Băncile au la dispoziție trei luni pentru a participa la noua formă a programului „Prima Casă” și își pot transfera între ele portofoliul de garanții.

Totodată, Emil Boc a mai declarat că persoanele care au luat un credit imobiliar prin programul „Prima Casă” nu vor avea costuri suplimentare. Iar în ceea ce privește dobânzile, nici aici nu vor exista modificări, plafonul maxim de dobânzi prevăzut urmând să fie păstrat dacă băncile acceptă să împartă riscul cu statul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație