Tăriceanu, întrevedere cu Frans Timmermans la Bruxelles: Legile Justiţiei şi respectarea statului de drept pe agenda discuţiilor

Tăriceanu, întrevedere cu Frans Timmermans la Bruxelles: Legile Justiţiei şi respectarea statului de drept pe agenda discuţiilor

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se află, joi, la Bruxelles unde urmează să aibă o întrevedere cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Întâlnirea vine la cererea oficialului român şi va avea pe agenda discuţiilor legile justiţiei, respectarea statului de drept şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), dar şi alte teme de interes bilateral vizând Uniunea Europeană.

Discuțiile dintre cei doi vin în contextul în care oficialii europeni au transmis mai multe semnale privind modificarea legilor justiției, încă de la emiterea OUG 13, și după ce, oficial, Tăriceanu anunța la debutul acestei săptămâni că se opune promovării codurilor penale printr-o nouă ordonanță de urgență sau prin asumarea răspunderii.

Timmermans a fost în martie la București pentru a discuta despre legile justiției, după ce, anterior, avertizase asupra modificării codurilor penale. Atunci, acesta a avut întâlniri atât cu Liviu Dragnea şi Tăriceanu, cât şi cu membrii comisiei speciale pentru modificarea legilor din justiţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`