PSD pregătește o Ordonanță de Urgențăprin care li se va permite persoanelor condamnate penal să facă parte din Executiv, astfel încât Liviu Dragnea să devină premier, a avertizat liderul USR, Dan Barna, după ce moțiunea de cenzură a picat.
„Avem informaţii că urmează OUG peste vară prin care se va elimina legea din perioada Năstase prin care condamnaţii penal nu puteau face parte nici din Guvern. Înţelegem că Liviu Dragnea se pregăteşte să devină prim-ministru. Înţelegem că orice regulă de decenţă şi de respectare legii în România urmează să fie îndepărtată”, a declarat Barna, citat de Digi24.
Președintele USR a mai susținut că, refuzând să voteze moțiunea, parlamentarii PSD practic au făcut front comun în fața unui condamnat penal. Prin urmare, PSD a devenit un partid infracțional, unul care susține neechivoc corupția.
“Din acest moment, PSD devine un partid infracţional. Este o dată istorică tristă şi neagră pentru România, pentru că cel mai mare partid din România a decis, având ocazia să dea un mesaj cetăţenilor de asumare a guvernării şi de asumare a viitorului României, a decis să facă bloc comun, bloc în jurul unui dublu condamnat penal. În acest moment, întregul PSD, prin votul parlamentarilor pe care i-a avut astăzi în plen, îşi asumă faptul că este un partid corupt, care susţine explicit şi neechivoc corupţia şi un stat infracţional, aşa cum România devine prin Codurile penale”, a mai spus Dan Barna.